Plec.
Sa culeg amintiri,
Serenade, culori stafidite,
Dezorientate,
Care isi numara pasii de rac
Pe drumul prafuit cu apa fiarta.
N-o sa am nevoie de o scara de lemn
Ori de o scara de fildes
Cu trepte de marmura.
O scara e idei
Cu trepte de confuzie
Imi va fi mai mult decat la indemana.
O sa mai culeg si plante ornamentale
Pentru viitoarele idealuri
Si o sa le expun pe raftul
De langa oglinda.
Apoi,
Ma intorc acasa
Si o sa gust din roadele culese.
Asa incep calatoriile.
Ego
Eram o furtuna timida
Cand am inceput jocul cu marea
Si i-am clatinat poalele tesute ca o umbrela,
Ca un scut de pecetluire a linistii.
E ram o corabie zdrobita
Cand am recitat primul cantec
Scris in memoria vaslelor de panza.
Eram un lacat dormind
Cand o cheie si-a varat capul
In miezul inimii stangace.
Eram un creion trufas
Cand doua silabe duioase
mi-au palmuit trunchiul limbii.
Eram o sticla de vin copt cand mi-am varsat
Taria intr-un pahar.
Eram o masca oarba
Cand un inger
Si-a scaldat aura
In sangele-mi ce alerga domol.
Eram o pagina a vremii
Cand un poet mai priceput
Si-a pictat coroana in gandurile mele
Si m-a rapit mintii lui.
Eram o pana de lebada
Cand m-am inecat
in colbul umed al vietii.
Eram un mar calatorind
din samburele parintilor,
in pomul unde-am invatat
istoria frunzelor,
cand o mana mi-a cules destinul,
alintand-o bucuria de a ma gusta.
Si acum sunt tot eu.
Eul de azi.
Pe-aici, va rog…
Pe-aici nu se-asculta
Latratul mieilor
Sfasiati de Pasti ,
Pe-aici nu se-arunca
Hartiile din agenda ,
ci se lustruiesc pana devin file .
Pe-aici nu se trece strada
La culoarea verde ,
ci atunci cand iti permit picioarele .
Pe-aici nu se spala geamurile .
Nu-i nevoie ;
le spala ploaia .
Pe-aici nu sefii fac ordine ,
ci multimea de oameni
ce respira in plamanii sefului .
Pe-aici nu se cumpara trandafiri .
Ii primesti cadou .
Pe-aici nu se bate palama cu pumnul .
Ar fi prea nedrept .
Pe-aici nu vorbim ;
Promitem .
Pe-aici se pierd adesea rautatile .
Dar nimeni nu plange dupa ele .
Pe-aici usa e deschisa si noaptea .
Pe-aici ,va rog ...
Plouă prin ţigle
S-au dus ţiglele …
Le-a zburat cuibul ,
Le-a prins ploaia
Şi au răcit …
La plămâni .
Au învineţit de ger .
Gerul Everestului ars
În pulberile stoarse de tunuri ,
în plămânii oaselor
adăpate cu funingine ,
care sulfă greu …
suflă cu mâinile ,
cu picioarele ,
cu pumnii
în funingine .
să se stingă .
Cenuşa s-a dus şi ea –
Înapoi în ţigle .
Şi-a aprins o ţigară
Şi...
Bârfea de una singură .
Se credea totul .
Şi fuma ...
Moloz ,cioburi de moloz ,
la lumina chibritului .
Chibritul se stinsese şi el .
Rămăsese ţigara .
Goală la gust ,
generoasă în moloz .
Ştia cum să-şi satisfacă cenuşa ,
să –i doneze ,
din când în când ,
câte-o nostalgie afumată ,
ştia să tortureze ,
fără păreri de rău ,
funinginea .
Îi plăcea să se joace
Cu suspinele ei .
Să le asculte ,
să le provoace ,
să le simtă cum se zbat .
Ţiglele ,
cuibul ,
plămânii ,
Everestul ,
funinginea ,
cenuşa ,
ţigara ,
molozul ,
Şi ploaia din plămâni .
