Scriu cu gheata
jurnalul inimii,
istoria flamei topite in roua,
o pagina de grafitti
sub forma de atomi fragmentati
in ultraviolete de idei,
pe aleea dinspre caietul studentesc.

Imi iau sosetele,
pasta de dinti,
sa nu uit telefonul
Usa o incui cand ma intorc din drum.

Dileme

Dileme, agitate de o undita,
rasfoiesc fundul lacului.
Pescarul, rabdator,
ele,
grabite sa usuce coperta ultimei picaturi.

Visul de la miezul noptii

Se apropie miezul nopţii,
când toata lumea serveşte somn,
iar eu-ca întotdeauna-
îl invoc,
admirând tavanul.
Somnul e acea caricaturã
care se strâmbã la tine
ca la un orb
şi te lasã cu ochii în soare
când nu are chef sã îţi împrumute
şi ţie
ochelarii lui.
Tavanul e acea vieţuitoare
ce deţine uluitoarea putere
de a deveni,
peste noapte,
tot felul de creaturi,
ba cai verzi pe pereţi,
ba un vid interminabil şi negru,
care se deformeazã la fiecare privire,
ba un vis ameţit de obosealã,
uitat într-o scrumierã
cu lecitinã fumatã
pânã la ultimul chibrit.
A doua zi îl impachetezi frumos,
într-un plic,
mergi cu el la cutia poştalã,
spunându-ţi: am scãpat şi de ãsta.

Treceau nuci pe langa mine

Treceau nuci pe langa mine
Si…alti pomi, in general.
Ii priveam cum pleaca,
Haiosi,
Intr-o graba suferinda,
Acopereau fereastra din holul mic,
Unde serveam adesea clipe risipite.
Pareau umbrele ude leoarca,
Inchise in ele,
Intruchipand o cireada de nori si fulgere.
Cu 130 km/h, autostrada pe care nucii se dezechilibrau,
Cot la cot,
In maraton,
Parea mereu data la o parte,
Calcata de radacini.
Putea fi parc.
Nu erau destui oameni
Care sa se plimbe.
A plecat la plimbare.
Si alerga…
Pana si-a dat de urma.

Sa aprinzi o lanterna

Nu mi-e ruşine s-aprind lanterna
în toiul nopţii,
cum nu mi-e ruşine sã o aprind
în toiul ceţei.
Practic,
pot aprinde o lanternã oricând
nu am luminã la mine,
fie cã am rãtãcit-o într-o zi,
fie n-am vrut s-o deranjez din somn...
Uneori pãstrez în buzunar
o batistã cu scrum de luminã,
dar uit des sã cumpãr chibrituri.
De fapt,
mi-e milã de copaci,
mi-e ruşine sã le iau trupul
şi sã-l ard într-o clipã de agonie,
ca sã-mi fie tot mie bine dupã.
E mai sãnãtoasã o lanternã,
gãsesc eu un leu jumate
sã cumpar douã baterii.
Resping tentaculele unei bucãţi de ciocolatã,
nu mã las sedusã de caldura înãbuşitoare,
deseori rece a unei flame.
Aprind lumina în gând,
dupa ce o fasific în plusul şi minusul
soarelui electric din lanternã.

Stare de ploaie

Am scris de-atâtea ori cã plouã…
Ploaia nu cunoaşte indicatoarele rutiere,
Habar n-are ce-nseamnã stop.
La urma urmei,
Pe ea n-o plouã.
Acasa la ea creşte apã,
Ce pleacã în delegaţie şi se pune la plãmâni.
La rândul ei,
Apa în plãmâni se adunã,
Se scufundã,
Sapã prãpãstii.
Pic cu pic,
Bolile se adapã şi…
Dacã te faci cã plouã,
Seceta se hidrateaza cu mlaştinile din tine
şi iei foc.
Am scris de-atâtea ori cã plouã…
Ploaia nu te stinge.
Nu poartã echipament de pompier.
Ea se scurge din ochii tai.
Deja încep sã cred cã plouã.