luni, 16 iulie 2012

Ai multa grija de iubita mea ! Un alt mod de a fi eu ...

Femeia cu clama


Femeia cu clamã
aleargã de dorul nimãnui,
din ce în ce mai înapoi,
strigându-se pe nume
pânã işi aude vocea vorbind de una singurã.
Şi dacã altãdatã se întâmpla sã-i rãspundã
câte o întrebare, pe ici, pe colo,
de ceva vreme, apa din plãmânii sãi
 e din ce în ce mai mizerabilã.
 Tace.
“Trãieşte-ţi viaţa ca un izvor”,
citise undeva.
“Trãiesc ca un izvor tulbure,
de dragul pãmântului. ”
Femeia cu clamã se sperie de rouã,
nu mai crede în naturã.
Adoarme în scorbura sa,
pe o pernã din cactus,
primitã de ziua ei,
în ziua în care gustul de tort
n-avea niciun gust,
mirosea a zgomot şi amorţealã.
Se fãcea cã braţele-i zâmbeau mereu a frunze,
cu pãrul frumos aranjat,
prea frumos aranjat,
prea femeie ca sã nu doarã.

N-o mai las sã alerge nicãieri…
O scot la o  plimbare prin poezie.






Si altfel


Si daca nu stii  de ce esti in stare,
Invata sa fii.
Ia un creion,
de ce stie el sa fie in stare?
Si daca nu stii ce sa spui cand n-ai nimic de zis,
Invata sa ai ce spune.
Ia o carte,
Ce are ea sa-ti spuna?
Si daca nu stii sa renunti la “si daca”
Invata sa “si altfel.”



Spectator


Ce poti sa vezi cand stai in tribuna,
pe un stadion in plin joc?
Ce poti sa vezi cand stai in tribuna,
tu esti omul cu stadionul,
tu esti jucatorul titular,
si nu vezi de ce ai ramas ca rezerva.
Ce poti sa vezi cand tu esti jucatorul,
in lipsa caruia nu se simte nicio lipsa,
iar stadionul e in plin joc?
Cineva joaca in afara de tine.
Stai in tribuna,
pe un stadion in plin joc,
nu vezi nimic,
Pe nimeni altcineva in afara de tine,
omul cu stadionul,
jucatorul titular,
ramas ca rezerva,
marcand golul vietii sale.


Stau nopţile la coadã,
comunism zilnic,
cerând câte o porţie în plus de odihnã.
Trebuie sã fie obositor
statul în întuneric,
ca noapte.
Ajungi sã te doarã-n lunã şi-n stele.
De mânie,
adormi cu noaptea-n cap.

Tot ce se ...


De multe ori se aratã
pe nevãzute.
Crezi pânã nu mai e nimic de arãtat,
respiri  adieri umede,
alb Şi negru sã nu crezi cã existã...
Cu cât mai vechi adevãrul,
cu mult mai 3D profanarea viitorului.
A nu se lãsa la îndemâna pictorilor...
ei respirã culoare,
nu lipsã de aer.
A nu se lãsa la îndemâna pianului...
El n-are de-a face cu pastelurile lui Alecsandri,
nici cu fotografiile strivite prin carapacea vieţii,
nici cu orice nu cantã.
Cautã şi tu,
caut şi eu,
aşa,
pe nevãzute,
tot ce se aratã nicicând.








De indata, mai mult pot spune


De pe-o parte pe alta,
ca un covor bătut în miezul curățeniei,
învăț să cânt limba curcubeului.
Eclipse totale de sunete-
alarmă  apusului,
de un karaoke indulgent cu suflete afone
tăcând neincetat.
Apa trece, pietrele rămân.
Plănuiesc furtuni,
când detergentul și balsamul se vor infecta cu viață,
de-abia de două ori mai mult poți spune ...
Pe-aici am trecut de îndata ce-mi voi aminti.