Nu mi-e ruşine s-aprind lanterna
în toiul nopţii,
cum nu mi-e ruşine sã o aprind
în toiul ceţei.
Practic,
pot aprinde o lanternã oricând
nu am luminã la mine,
fie cã am rãtãcit-o într-o zi,
fie n-am vrut s-o deranjez din somn...
Uneori pãstrez în buzunar
o batistã cu scrum de luminã,
dar uit des sã cumpãr chibrituri.
De fapt,
mi-e milã de copaci,
mi-e ruşine sã le iau trupul
şi sã-l ard într-o clipã de agonie,
ca sã-mi fie tot mie bine dupã.
E mai sãnãtoasã o lanternã,
gãsesc eu un leu jumate
sã cumpar douã baterii.
Resping tentaculele unei bucãţi de ciocolatã,
nu mã las sedusã de caldura înãbuşitoare,
deseori rece a unei flame.
Aprind lumina în gând,
dupa ce o fasific în plusul şi minusul
soarelui electric din lanternã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu